«Adevăratul loc de naştere este acela unde pentru prima dată ai aruncat asupra ta însuţi o privire pătrunzătoare» (Marguerite Yourcenar)
raulpassos.maestro@gmail.com
28 de ago. de 2009
UM PEQUENO TRIBUTO...
12 de ago. de 2009
Cronica muzicală : PIANISTUL RAUL PASSOS
Cronica muzicală : PIANISTUL RAUL PASSOS
Sâmbătă, 20 iunie 2009, în rotonda Ateneului Paul Constantinescu (Casa memorială omonimă din Ploieşti, strada Nicolae Bălcescu 15), după ora 11 a.m., statornicii melomani care de obicei asistă de ani de zile la toate evenimentele muzicale organizate şi prezidate cu excelenţă profesională, de maestrul Alexandru Bădulescu, au trăit reale momente de răsfăţ eutherpean, avându-l ca invitat – premieră locală! – pe Raul Passos, pianist brazilian cu uimitor palmares interpretativ şi de creaţie. Prezenţa domniei sale a fost motivată de o dublă contribuţie: prima – acompaniamentul asigurat recitalului vocal susţinut de distinsa soprană Camelia Pavlenco, a doua – interpretarea câtorva lucrări pianistice de notorietate în istoria muzicii universale.
De un an de zile aflat în ţara noastră, locuitor al Bucureştiului, Raul Passos are, la 23 de ani, o biografie remarcabilă. La 6 ani începea să arate că e născut pentru muzică. După studii de Componistică şi Dirijat s-a prezentat în primele concerte în sălile din Curitiba – localitatea natală, în Rio de Janeiro, în São Paulo, Minas Gerios, Golãs, Rio Grande do Sul şi Santa Catarina. Ultrapremiat internaţional, Raul Passos urmează acum masteratul la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.
Vorbeşte minunat limba română şi este foarte agreabil; simplitatea şi modestia sunt alte două calităţi ale tânărului cu alură don-juanescă. Dar virtutea sa o exprimă cel mai natural şi tulburător prin claviatura pianului, pe care o stăpâneşte magic. O explicaţie a acestui secret cred că am găsit-o în momentul în care, citind cartea d-sale de vizită, am descoperit că, citez: „Este cercetător al Universităţii Internaţionale Rozacruce şi studiază raportul dintre muzică şi misticism – domeniu despre care este des invitat să ţină conferinţe”.
Vocaţia pianistică a domnului Raul Passos poate fi schiţată, pe cât de sumar ar părea, astfel: fragilitatea melancoliei chopiniene rezonând prin virtuozităţi din Bach şi Wagner! Dominate de o trăire a întregii sale fiinţe – spiritualizate de marea muzică –, într-o impecabilă sincronizare cu nuanţele şi subconştientul fiecărei lucrări interpretate. Claviatura prinde, sub degetele lui, aproape ireale, o putere care materializează vraja şi o însufleţeşte miraculos. Revelaţia? „La picioarele tale” – compoziţie passosiană de superb rafinament, cu amprenta originalităţii. Partitura muzicală propriu zisă a confirmat valoarea pe care pianistul din Curitiba a insuflat-o, spre exemplu, Concertului nr. 21 pentru pian şi orchestră, în Do major, de Mozart, într-o „cadenţă compusă de el însuşi”, cităm altă precizare a siviului passosian. Infuzia de candoare şi tristeţe, de recul erotic, de veşnică imponderabilitate a dorinţei de iubire deplină, în aceeaşi interpretare Passos-Pavlenco, a emoţionat, cu preţul valurilor de aplauze, prin „Nu vorbi, te rog”, de Camargo Guarnieri, şi prin Trei haiku-uri puse pe note de Paurillo Barroso, cărora distinsa soprană le-a dat strălucire vocală şi teatrală, urmându-le „Amintire”, „Cântec de leagăn”, „Visul nepoţelei” şi „Vis îndrăzneţ”. Eclatantele ritmuri ale clasicului tangou au izvorât – din claviatura fermecată de Raul Passos –, odată cu acordurile suav cadenţate în „Indiscreţie”, de Siquier, în „Serenadă” şi „Coliba”, de Lorenzo Fernandez şi în „Sonet”, „Pauză” şi „Să cânţi”, de Norman Fraser. Simetriile sonore au structurat mesaje şi semnificaţii din inepuizabilul sentiment al eternului El & Ea, intercalând senzorialul filozofic al conceptului „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”! Spusa niciodată deplină a acestei dorinţe, s-a insinuat fericit în simţirea celor de faţă, prin recitalul pianistic pe care domnul Raul Passos l-a susţinut la Ploieşti, repet; în compania strălucitei soprane Camelia Pavlenco, despre care vom scrie o cronică aparte.
Eveniment care precede comemorarea Centenarului naşterii lui Paul Constantinescu (la 30 iunie), acest unic recital rămâne un triumf al pianisticii braziliene, prin Raul Passos – pentru prima oară la Ploieşti –, unul din străluciţii ei reprezentanţi, interpret de o remarcabilă sensibilitate solistică. Simpaticul oaspete a excelat, alături de doamna Camelia Pavlenco, cu repertoriul ales din componistica marelui muzician român, pe care l-a susţinut într-un crescendo emoţional răsplătit cu aplauze frenetice. Tandemul Passos – Pavlenco a interpretat cu măiestria dusă la perfecţiune, scurte lucrări muzicale, pe versuri de poeţi români, precum Seara (Arghezi), Jos în care şi Doină (Şt. O. Iosif), Bate vântul vinerea şi De trei ori potcovii calul (Radu Gyr).
Serghie Bucur
(extraído do jornal romeno INFORMATIA PRAHOVEI, da cidade de Ploiesti)
4 de ago. de 2009
BELO HORIZONTE...


No entanto, um desejo imenso de rever Belo Horizonte e meus amigos queridos me impulsionou a viajar para cá na última semana. Depois de dois anos ausente, me trouxe um conforto imenso à alma reencontrar uma cidade que parece se moldar ao meu espírito. Tenho uma paixão muito bem resolvida com BH, e isso talvez me leve a julgamentos beirando a parcialidade em muitos aspectos. Evidentemente, não fossem meus amados amigos Wanderley, Jô, Zé Agnaldo, Luciane, Marina, Paula, apenas para ficar nos que pude encontrar dessa vez, provavelmente esse affair com a cidade fosse mais superficial. Mas Minas me presenteou com mais do que posso suportar se quiser retratar suas paisagens e sua gente com pouco ou nada de efusão.
Belo Horizonte é uma ilha no tempo e no espaço. Única cidade do mundo onde estive em que sinto fisicamente que o mundo espera do lado de fora. Sou sincero em dizer que apenas agora, depois de um mês de volta à pátria, senti tranquilidade no coração.
Se for lançar um olhar às coisas que mais me surpreenderam em BH, do ponto de vista prático, diria que me causou agradável surpresa notar a sensação de segurança que se tem pelas ruas, a fluência do tráfego e a eficácia do transporte (diga-se de passagem a boa idéia de pôr nos ônibus pequenos folhetos junto aos bancos com literatura), a cada vez melhor infra-estrutura turística e (curitibanos, pasmem!) a área verde. Embora com muito menos parques, ouso dizer que pelas ruas a arborização é melhor que a de Curitiba, sempiterna capital ecológica...
Mas não quero ficar fazendo propaganda turística. Já disse que não sou imparcial. Apenas desejaria registrar o pleno da minha satisfação em estar nessa terra tão querida. A convivência com os amigos e demais pessoas daqui só me fazem aumentar o desejo de, um dia, me estabelecer por aqui. Mesmo porque não seria mal sobreviver à base de couve, farofa e feijão, tesouro precioso que tanto me faltou na distante Romênia...
Este pequeno post, que muito menos pretensão literária tem do que os anteriores, quer apenas modestamente registrar e sacramentar essa ligação com BH. Praça da Liberdade, Savassi (e a soberba livraria da Travessa...), o mercado central e sua peculiar mescla de aromas, o concerto da Filarmônica no parque... todos são endereços, talvez óbvios clichês, mas onde minha alma, saudosa e inquieta sempre, repousa.
por Raul Passos, em Belo Horizonte / MG, 03 de Agosto de 2009
